SINDROMUL DORSOLOMBAR
SINDROMUL DORSOLOMBAR este o afecțiune întâlnită în special în zona de tranziție, între segmentul dorsal și cel lombar. Anatomic, vertebra T12 este o vertebră de tranziție între partea toracică și partea lombosacrală. La anumite persoane, poate fi chiar T11.

Articulațiile fațetelor superioare ale T12 sunt modelate la fel ca cele ale vertebrelor toracice, în timp ce fațetele inferioare au modelul celor lombare. T12 este o balama în jurul căreia cele două părți ale coloanei pot produce mișcări de flexie, extensie, înclinări laterale.
Este cunoscut faptul ca T11, T12, L1 sunt cele mai expuse microtraumatismelor și fracturilor. Afectarea nervului Luschka (sinuvertebral) este originea simptomatologiei. La acest nivel există numeroase anastamoze între acest nerv și nervii plexului lombar, motiv pentru care simptomatologia este foarte complexă și variată și poate mima multe afecțiuni.
Cum se manifestă sindromul dorsolombar?
Se consideră că sindromul dorsolombar este responsabil de cca. 40% din durerile lombare. De asemenea, pacienții pot prezenta dureri abdominale, dureri de șold, dureri pubiene.
Durerea lombară este în general unilaterală, poate fi însoțită de contractură și poate fi simțită la nivelul bazinului, sacrului și coccisului, sau chiar pe membrul inferior, mimând un sindrom pseudoradicular.
Orice modificare degenerativă la nivelul joncțiunii dorsolombare prin care este afectat nervul sinuvertebral poate fi cauza sindromului dorsolombar. În forma acută, durerea apare după efort, torsiuni sau mișcări greșite.
Apare imobilizarea vertebrală, însoțită de spasm muscular cu acidoză și dereglare de microcirculație, fenomene ce autointrețin cercul vicios, de obicei fără poziție antalgică. În forma cronică, apar modificări adaptative cu suprasolicitarea structurilor supra și subdiacente.
Diagnosticarea se face pe baza examenului clinic
Rezultatul examenului imagistic poate fi normal, sau poate arăta o leziune degenerativă la nivelul discului intervertebral, articulațiilor fațetare. De regulă, diagnosticul se pune pe baza examenului clinic, ce trebuie să cuprinda și o serie de teste – manevre care mobilizează și tensionează în mod direct segmentele discovertebrale sau prin presiune laterală pe apofizele spinoase.
Tratamentul sindromului dorsolombar este conservator, iar mobilizarea vertebrală este de regulă urmată de tratament simptomatic și stabilizator al coloanei.
0 Comments